Stagiu de pregătire pentru profesori de limba japoneză

Asociația Profesorilor de Limbă Japoneză din România (APJR) organizează un stagiu de pregătire dedicat în principal viitorilor profesori de limbă japoneză, dar și celor care, deși predau deja limba japoneză, consideră că au nevoie de o clarificare a anumitor noțiuni de metodică a predării. Stagiul va cuprinde două părți. Prima parte se va desfășura pe parcursul lunii iunie și va cuprinde o serie de întâlniri în care se vor aborda principalele probleme legate de metodica predării limbii japoneze. Partea a doua va consta în asistență la ore și demonstrații de predare, urmate de analiza acestora, la Școala de Vară a APJR, pe care intenționăm să o organizăm în perioada 26 iulie-3 august.

Profesorii care vor preda în cadrul acestui stagiu, atât cei români cât și cei nativi, sunt profesori calificați de limba japoneză și au o îndelungată pregătire de specialitate în domeniul didacticii limbii japoneze pentru străini. Materialele folosite vor fi asigurate de APJR. Manualul Marugoto, creat de Japan Foundation, este cel mai nou manual de limba japoneză, bazat pe standardele de predare JF Standards.

Tematica întâlnirilor de studiu este următoarea:

  1. Metode de predare (concept, caracteristici, activități specifice)  – 6 ore

–          文法・翻訳法

–          オーディオリンガル法

–          直説法

–          コミュニカティブアプローチ

–          課題遂行型教授法

  1. Cum să concepi un plan de lecție – 3 ore

–          Elementele unui plan de lecție

–          Tipuri de introducere/exerciții structurale/exerciții aplicative

  1. Activități pentru predarea gramaticii și a vocabularului  – 4 ore
  2. Principii și activități pentru predarea celor patru abilități (citire, ascultare, scriere, vorbire)  – 4 ore
  3. Can-do și JF Standards pe românește: ce sunt și cum le putem folosi  – 2 ore
  4. Demonstrații de predare bazate pe manualul Marugoto – (în săptămâna 30.06-4.07)

Limbile de lucru vor fi româna și japoneza. Demonstrațiile de predare bazate pe manualul Marugoto vor fi ținute de profesori nativi. Întâlnirile se vor desfășura în principal seara și/sau în weekend, orarul final urmând a fi stabilit după formarea grupei, prin consultarea cu participanții. Stagiul este gratuit.

Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteți un email și o scrisoare de intenție (document atașat) la adresa apjromania@gmail.com, până la data de 23.05.2014. Scrisoarea de intenție va conține explicația motivației dvs. de a participa la acest stagiu, precum și planurile pe care le aveți de a pune în practică ceea ce veți învăța aici.  În email vă rugăm să includeți următoarele elemente obligatorii:

–          Nume și prenume

–          Nivelul de japoneză (echivalat cu unul dintre nivelurile JLPT)

–          Instituția unde studiați/ați studiat limba japoneză

Publicitate

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: